Transport gratuit

peste 250.00 RON

0377.101414

Contact

  • Contul meu | Înregistrează-te
  • RON
  • Contul meu | Înregistrează-te
  • RON

   Vaporizator Acid Formic Profesional 290ml Nassenheider

52.00 RON
(TVA inclus)
Stoc <116>

Cod produs: SPR630


Vaporizator pentru acid formic productie Nassenheider, Germania, model profesional cu tava de dispersie si rezervor de capacitate mare. Asigura dozarea unei cantitati optime (ex: 20 ml +/- 20% la un stup Dadant pe 10 rame) de acid formic, per stup, pe zi, fara interventia stuparului. Autoreglarea se face prin reglarea suprafetei petei de evaporare de pe servetelul albastru in functie de caldura din mediu: la caldura mai mare pata va fi mai mica, la frig pata va fi mai mare. Stuparul alegere fitilului corespunzator puterii familiei. Fitilul controleaza cantitatea de acid formic picurata prin capilaritate pe servetelul albastru.  Prin aceste doua moduri de reglaj: alegerea fitilului potrivit si reglarea automata a petei de evaporare, Vaporizatoarele Nassenheider pentru rama asigura o evaporare treptata si continua, reducand stresului familiei de albine si asigurand un tratament corect. 

 

Conditii pentru un tratament de succes date de producator:

  • Durata tratamentului sa fie de 10-14 zile pentru a avea efect asupra unui ciclu complet de dezvoltare Varroa
  • Pe durata tratamentului stupii cu soclu antivarroa au suberele inchise complet.
  • Tratamentul se incepe dupa ultima recolta de miere din an, dupa ce mierea marfa a fost extrasa din stup si familia ramane doar in corpul de cuib.
  • Urdinisul este deschis normal in functie de marimea familiei
  • Acolo unde stupii sunt asezati pe vetre cu vant constant, pentru un tratament bun se cere instalare de panouri de oprire a vantului sau asigurarea ca urdinisul familiei nu este pe directia de vant.
  • Daca pe durata tratamentului numarul de paraziti cazuti pe subar sau hartia de control nu se diminueaza, inseamna ca familia tratata este constant infectata de la o stupina vecina si cele 10-14 zile de tratament trebuie repetate dupa o scurta pauza de la terminarea primului tratament de 10-14 zile. Deci monitorizati acarienii morti pe durata tratamentului!
  • Pentru o folosire de durata a ramelor si stupilor in care se face tratament cu acid formic, se utilizeaza doar holsuruburi, cuie si sarma din inox. 
  • Tratamentele cu acid formic se aplica doar toamna, pentru a da timp peste iarna sa se elimine substanta activa din stup. Tratamentele cu acid formic nu se administreaza primavara inainte de sezonul activ.

 

Masuri de precautie la utilizarea tratamentului cu acid formic:

  • Folosirea manusilor de protectie din cauciuc, a ochelarilor de protectie, a sortului de protectie din cauciuc si a cizmelor de cauciuc la umplerea recipientelor vaporizatoarelor cu acid formic si la introducerea vaporizatorelor in stupi este obligatorie.
  • Vaporizatoarele sunt umplute cu acid formic doar afara, nu in spatii inchise.
  • Tineti o galeata cu apa in apropiere.
  • Pastrati acidul formic astfel incat copiii sa nu aiba acces la el.
  • Acidul formic provoaca arsuri. Nu ii inhalati vaporii.
  • Daca acidul formic ajunge in ochi spalati imediat cu multa apa si consultati doctorul.
  • In cazul unui accident sau daca nu va simtiti bine in timpul sau dupa manipularea acidului formic, consultati medicul.
  • Utilizarea vaporizatoarelor Nassenheider este pe propriul risc. 

 

Recomandari de dozaj si mod de administrare de la producator:

  • Roi intre 6-9 rame Dadant - 15 ml +/-20% pe zi prin folosirea fitilului mic - cantitatea totala de acid formic necesara pentru un tratament este 180 ml 
  • Stupi pe un corp Dadant 10-12 rame - 20 ml +/-20% pe zi prin folosirea fitilului mijlociu- cantitatea totala de acid formic necesara pentru un tratament este 240 ml 
  • Stupi pe doua corpuri Dadant 10 rame - 25 ml +/-20% pe zi prin folosirea fitilului mare - cantitatea totala de acid formic necesara pentru un tratament este 290 ml (rezervorul vaporizatorului se umple complet)

Rezervoarele vaporizatoarelor Nassenheider profesionale sunt sub forma de sticla gradata cu capac. Ele sunt umplute de acasa, inchise si transportate in stupina in picioare intr-o cutie sau galeata din plastic. Astfel umplerea vaporizatoarelor se face in siguranta acasa.  

In stupina, rezervoarele se monteaza in vaporizatoare dupa instructiuni. Se alege marimea fitilului dupa marimea familiei asa cum este prezentat mai sus. Asigurativa ca fitilul nu va atinge servetelul albastru fiindca atunci se pierde efectul de capilaritate.

Vaporizatoarele cu doza recomandata de acid formic se aseaza deasupra cuibului, direct peste rame sau peste o plasa prin care sa nu poate trece albinele. Peste ele se aseaza un cat gol de magazie sau un inaltator pentur a permite inchiderea stupului. Daca utilizati hranitoare tip podisor de capacitate mare care intoarse inves ar putea permite asezarea vaporizatorului Nassenheider peste rame, puteti folosi si astfel de hranitoare la acoperirea vaporizatorului.  

Dupa 2 zile de tratament se masoara cantitatea de acid formic evaporata folosind gradatia de pe rezervor si se compara cu cantitatea zilnica recomandata pentru marimea familiei. Daca se descopera o diferenta semnificativa se poate schimba fitilul ales in functie de cum se doreste a fi influentata vaporizarea: alegeti un fitil mai mare pentru a vaporiza mai mult sau un fitil mai mic pentru a vaporiza mai putin. In situatii extreme, rata de evaporare zilnica poate creste cu pana la 50% in functie de temperatura de afara  sau de comportamentul albinelor, insa aceasta crestere in evaporare nu este daunatoare albinelor. 

 

Concentratia acidului formic si temperatura de administrare (recomandari de la producator luate de pe instructiunile din set): 

  • Vaporizatorul se poate folosi la temperaturi in interiorul stupului intre 10 si 35 grade Celsius cu acid formic 60%. Temperatura exterioara maxima recomandata trebuie sa fie in jurul a 25 grade Celsius. Daca se depaseste usor aceasta temperatura exterioara e bine ca stupii sa fie umbriti si izolati impotriva caldurii, pentru ca albinele sa poata mentine o temperatura maxima de 35 grade in interiorul stupului.  
  • Toamna tarziu, daca este necesar un tratament datorita reinfestarii cauzate de furtisag din stupinele vecine infestate, se poate folosi acid formic 85% daca legislatia din tara in care se foloseste permite acest lucru. Temperatura maxima in timpul zilei trebuie sa fie intre 10-15 grade Celsius, iar fitilul ales va fi cu o marime mai mic decat cel necesar pentru puterea familiei la o concentratie a acidului formic de 60%. (Ex. Daca la un corp Dadant e nevoie de fitilul mijlociu cu acid formic 60%, la acelasi corp Dadant cu acid formic 85% se foloseste fitilul mic, etc). Pentru un tratament complet cu acid formic 85% se foloseste doar 3/4 din cantitatea totala recomandata la acidul formic 60%.

 

Schema de tratament recomandata de producator:

  • [Aprilie - Iunie] - Folositi rama claditoare pentru diminuarea infestarii prin taierea fagurilor cu puiet de trantor capacit. (Pentur cei incepatori: In rama claditoare in aceasta perioada vor fi claditi cu precadere faguri cu celule de trantor pe care matca ii va insamanta. Femela Varroa alege cu precadere celulele de trantor pentru a se inmulti fiindca au un cliclu de dezvoltare mai lung. Astfel se creaza o capcana naturala de Varroa).
  • [Iunie] - Verificarea infestarii prin numararea parazitilor cazuti pe subar in urma mortii naturale.
  • [Iulie - August] [Dupa ultima recolta de miere] - Primul tratament cu acid formic 60%. Dupa ridicarea magaziilor cu miere marfa si asigurarea unei hraniri de completare unde este cazul (hranirea nu trebuie sa fie atat de abundenta incat sa blocheze cuibul, fiindca familia inca are nevoie de spatiu pentru a creste puiet pentru generatia de iernare) se face primul tratament cu acid formic 60%. Durata 10-14 zile. 
  • [Dupa terminarea primului tratament] - Hraniri completare / stimulare
  • [Septembrie] [Dupa 4 saptamani de la primul tratament] - Al doilea tratament cu acid formic 60%. Durata 10-14 zile.
  • [Octombrie] - Al treilea tratament cu acid formic 85%, daca stupii au fost reinfestati din stupinele vecine. Temperatura ziua trebuie sa fie peste 10 grade Celsius. 

 

Caracteristici:

  • Dimensiuni montat: 35.5 cm  x 22.5 cm x 7.5 cm
  • Produsul este livrat la set de doua bucati. Se pot achizitiona doar multiplu de doua bucati. Tavile de dispersie se monteaza cate doua cu cele doua vaporizatoare in interior pentru stocare convenabila peste iarna. 
  • Fitilele si servetelele albastre pot fi folosite pana la 2 ani. La stocare, nu asezati alte componente peste fitilele ude pana ele nu s-au uscat complet, pentru a nu fi deteriorate. 

Instructiuni folosire in limba engleza

Cei ce au cumparat produsul acesta au mai cumparat :

15.00 RON

Dalta apicola tip J inox

15.00 RON

Dalta multifunctionala din inox

12.00 RON

Dalta apicola tip L inox vopsita galben

18.00 RON

Dalta multifunctionala din inox cu maner lemn

  miron sorin - (2015-04-11 22:40:51)

Buna seara
As dori sa stiu cum au suportat matcile tratamentul cu acid formic efectuat in filmele prezentate...Per ansamblu considerati ca merita sa mai reveniti la Varachet?Multumesc si astept un raspuns operativ

  Stuparul - (2015-05-05 12:07:45)

Toate matcile au trait, voi prezenta asta in ultimul film pe aceasta tema, care nu am apucat sa-l procesez. Tratamentul cu acid formic este destul de stresant pentru albine. In Germania se face doar tratament cu acid formic fiindca alte medicamente nu sunt legale. Pana va fi Amitrazul permis la noi in tara cred ca voi folosi alternativ Amitraz si acid formic. Sa zicem un an Amitraz un an acid formic. Asta pentru a nu permite parazitului sa dezvolte rezistenta. La acid formic parazitul Varroa nu poate dezvolta rezistenta.

  Stuparul - (2015-07-26 15:55:13)

Pentur comenzi va rugam sa le faceti prin adaugare in cos sau telefonic la unul din numerele de pe pagina de contact.

  andrei kecseg - oradea (2016-05-08 20:41:20)

se poate face tratament si in timpul culesului?
primavara in ce perioada este recomandat a se face acest tratament?

  Stuparul - (2016-06-27 21:41:00)

Cu acid formic se recomanda doar 2 tratamente de cate 10 zile toamna dupa ultimul cules. Atentia la temperatura - daca e prea mare nu se poate face tratament cu acid formic. Cititi mai multe in descrierea produsului de pe site.

  Mihai Forminte - Campulung Moldovenesc (2016-07-10 10:10:24)

Buna ziua, puteti sa puneti va rog im specificatii si dimensiunile vaporizatorului ? lungime, latime si mai ales inaltimea cu tot cu recipient ? Va multumesc.

  Stuparul - (2016-08-03 19:51:32)

Lungime x latime x inaltime = 35.5 x 22.5 x 7.5 cm

  Theodor Tanasescu - Bucuresti (2016-08-12 12:39:47)

Cum se administreaza tratamentul cu acid formic?

  Stuparul - (2016-08-12 14:05:01)

Va rugam urmariti filmele de prezentare de pe produs.

  Bogdan Cionca - Hateg (2016-09-05 11:35:13)

Buna ziua. As dori sa cumpar 10 vaporizatoare Nassenheider si Acid Formic. Cam pe cand credeti ca vor fi pe stoc?

  Stuparul - (2016-09-30 20:38:05)

Cerem scuze pentru pauza de stoc. La mijlocul saptamanii urmatoare ar trebui sa ne soseasca.

  Mihai - Liviu rebreanu (2018-01-30 20:31:38)

Cât de eficient este tratamentul? Mai trebuie alte tratamente după aplicarea tratamentului cu acid formic?

  Stuparul - (2018-02-06 18:30:06)

@Mihai Un astfel de tratament pe o perioada de 10 zile este foarte eficient, insa daca albina poate aduce parazitul din exterior dupa tratament, stupul se infesteaza din nou. Germanii fac 2 tratamente a cate 10 zile cu Acid formic ca si pregatire de iernare. Primul imediat ce temperaturile o permit pentru a diminua infestarea si a se asigura ca majoritatea albinelor care intra in iarna nu raman muscate. Al doilea mai tarziu in toamna pentru a curata infestarea care ar fi putut surveni dupa primul tratament si a asigura ca albinele care intra in iarna nu mai au paduchi. Sper ca a fost de ajutor raspunsul nostru.

  Adauga comentariul tau

  • *
  • *
  • *
  • *

Stocul pentru acest produs este epuizat.

Daca doriti sa va anuntam cand revine in stoc introduceti adresa dumneavoastra de email.

  PRODUSUL A FOST ADAUGAT IN COS