Transport gratuit

peste 2500 RON

0377.101414

Contact

  • Contul meu | Înregistrează-te
  • RON
  • Contul meu | Înregistrează-te
  • RON
marca-trusted

   OxiPlus - Benzi acid oxalic

28.00 RON
(TVA inclus)
Stoc <2613>

Cod produs: SPR1724


OxiPlus este un brand nou de benzi cu acid oxalic si glicerina. Sufixul "Plus" a fost ales intentionat, fiindca e mai mult decat ceea ce se gasea pana acum pe piata ca si greutate si variante imbunatatite cu uleiuri esentiale:

  • Greutate mai mare: 390g (+/- 10g) pe punga de 20 benzi pentru a asigura mai multa substanta activa. 
  • Mai multe variante imbunatatite cu uleiuri esentiale atractante sau timol, pentru o eficientizare a actiunii asupra acarianului Varroa. 

Pentru o mai buna intelegere a acestei game noi de benzi cu acid oxalic si glicerina descopera toate cele patru variante Oxi Plus:

  • OxiPlus - Benzi acid oxalic varianta clasica 
  • OxiPlus Economic - Benzi acid oxalic varianta economica cu benzi de 30 cm pentru un pret mai mic pe unitate de greutate si o posibilitate mai exacta de dozare in functie de puterea familiei datorita benzilor mai scurte. Din punctul de vedere al compozitiei este identic cu varianta clasica. 
  • OxiPlus Uleiuri Esentiale - Benzi acid oxalic varianta uleiuri esentiale atractante, conceputa pentru a stimula albinele sa intre mai mult in contact cu benzile si astfel sa se faca mai bine tratamentul, chiar si la familiile mai mici si la roii care rod mai greu benzile clasice.
  • OxiPlus Timol - Benzi acid oxalic varianta cu Timol. Aceasta varianta actioneaza asupra acarianului Varroa in doua moduri: prin contact (acid oxalic) si prin miros (timol). Timolul produce confuzie acarianului Varroa, bocandu-i receptorii RDL astfel cauzand caderea lui pe fundul stupului de unde rareori se poate intoarce pe albine, mai ales daca stupul este dotat cu un fund anti-varroa. 

Cercetarile arata ca OxiPlus - Benzile cu acid oxalic actioneaza continuu, prin contact, pe o perioada de aproximativ 3 saptamani, reducand infestarea cu Varroa cu peste 95%.

OxiPlus este o modalitate excelenta pentru a tine sub control dezvoltarea parazitilor Varroa pe durata sezonului activ cand nu se pot administra in stup decat tratamente biologice pentru a nu risca introducerea de substante toxice in miere sau in alte produse ale stupului. La nivelul de infestare cu Varroa prezent in Europa in ultimii ani, s-a dovedit ca schema de tratament din fiecare stupina trebuie inceputa cel tarziu dupa culesul de la salcam sau chiar si din primavara la stupii care nu au fost tratati corect in anul precedent, daca se doreste ca familia sa nu ajunga slabita in toamna si sa intre puternica la iernat. Desigur, sunt si alti factori care influenteaza puterea coloniilor la pregatirea pentru iernare, iar apicultorul trebuie sa aiba grija la toti acesti factori, insa aici vorbim doar de protejarea familiilor impotriva acarianului Varroa. 

Bazandu-se pe o substanta activa care se gaseste si in mediul natural (de exemplu: acidul oxalic este prezent in spanac) nu doar ca rezultat al sintezei chimice, OxiPlus rezolva trei probleme in acelasi timp:

  • ofera o protectie de durata in stup - aproximativ 3 saptamani dupa fiecare administrare;
  • nu introduce substante nocive in miere, ceara si alte produse ale stupului;
  • nu genereaza rezistenta - efectul lui asupra parazitului nu se diminueaza chiar daca este administrat ani la rand ca singura metoda de protectie impotriva Varroa.

Din experienta stuparilor care au stupine in zone cu reinfestare rapida de la stupine vecine netratate corespunzator in perioada de final de vara/toamna si unde fara un tratament cu actiune continua sau tratamente succesive administrate de mai multe ori decat in prospect, succesul la iernare nu poate fi garantat, OxiPlus a dat rezultate foarte bune pentru pregatirea de iernare atunci cand  aplicarea sa in stupi a fost repetata de 2-3 ori la interval de 3 saptamani, pana la finalul sezonului activ. 

OxiPlus ofera o aplicare comoda in stupi fara risc de supra dozare sau intoxicare/ otravire. Nu are efecte secundare.

Protejati consumatorii mierii dumneavoastra fie ca sunt din familie sau clienti, de substantele nocive, unele chiar si cancerigene, ce pot fi introduse in miere prin repetarea excesiva a tratamentelor cu substante chimice de sinteza! Daca OxiPlus este administrat corect dupa instructiunile de mai jos, atunci puteti beneficia de toate beneficiile aratate mai sus si cel mai important de familii sanatoase si puternice. 

Administrare:

OxiPlus se administreaza cate 4 benzi in coloniile in care albina acopera 8-10 rame Dadant sau echivalentul acestui volum. In perioadele de cules este recomandat, preventiv, ca aceasta doza sa fie injumatatita, chiar daca acidul oxalic nu a putut fi gasit in miere sau in alte produse ale stupului.

La familiile mai mici sau roiuri se dau numarul corespunzator de benzi pentru dimensiunea coloniei. Eexemplu: la roi pe 4-5 rame de albina se administreaza 2 benzi.

Aplicarea benzilor OxiPlus se face in zona cu puiet a coloniei si in perioadele in care exista puiet in stup, fiindca astfel albinele sunt stimulate sa roada benzile si efectul asupra Varroa este maxim.

  • La stupii Dadant benzile se petrec peste leatul de sus al ramelor cu puiet lasand o jumatate din banda pe o parte si jumatate pe cealalta. Se distribuie cat mai uniform pe zona ramelor cu puiet.
  • La stupii multietajati sau la stupii MER unde puietul poate fi prezent in mai multe caturi, administrarea poate fi simplificata asezand benzile intre caturile cu puiet in zona ramelor pe care exista puiet. 

Efectul asupra acarienilor apare dupa aproximativ 2-4 zile de la administrare, cand benzile incep sa fie roase si acidul oxalic incepe sa se raspandeasca pe corpul a cat mai multor albine din stup. Efectul poate fi observat pana la 3 saptamani cand benzile ajung sa fie roase pana la 80% sau chiar mai mult. Daca albinele nu rod benzile OxiPlus atunci efectul este diminuat, iar in timp albinele propolizeaza benzile, sigiland astfel substanta activa . Daca observati ca stupii dumneavoastra nu reusesc sa roada benzile OxiPlus - Benzi acid oxalic varianta clasica, incercati varianta cu uleiuri esentiale atractante: OxiPlus Uleiuri Esentiale.

Schema recomandata:

  • Daca tratamentul din anul precedent nu a fost realizat corect sau stupina e intr-o zona cu risc ridicat de infestare se recomanda o prima aplicare la iesirea de la iernare dupa ce colonia incepe sa aiba puiet pe suprafata extinsa si albinele ies la zbor zilnic. 
  • O administrare dupa salcam pentru a tine sub control dezvoltarea parazitilor care incep sa se inmulteasca in acea perioada.
  • 2-3 administrari succesive la interval de 3 saptamani, dupa ultimul cules, ca si pregatire de iernare. Asigura diminuarea infestarii si protectia la reinfestare necesara pentru o buna pregatire de iernare. Se stie ca rana muscaturii Varroa pe corpul albinei nu se vindeca, iar albina muscata nu este viabila pentru iernare. De aceea aceasta perioada este critica si tratamentele trebuie incepute la final de iulie/ inceput de august cand se incepe cresterea generatiilor de albine pentru iernare.
  • La racirea vremii in toamna sau cand familiile inceteaza sa mai aiba puiet, efectul OxiStrip este mult diminuat fiindca familiile nu mai rod benzile. De aceea, daca mai exista o oarecare infestare in stup pe care doriti sa o combateti, ultimul tratament in lipsa de puiet poate fi un tratament prin picurare cu solutie de Acid Oxalic 3.5%  (800 ml apa + 200 g zahar + 35 g Acid Oxalic) cate 5 ml pe interval de albina, dupa ce colonia nu mai are puiet (noiembrie-decembrie) la o temperatura afara de 3-10 grade Celsius in momentul administrarii. 

Contraindicatii:

In conditii de umiditate atmosferica ridicata pe perioada prelungita, benzile cu acid oxalic si glicerina pot trage apa, umezindu-se. Astfel ele nu mai sunt roase de albine datorita aciditatii lor. In astfel de cazuri nu s-a putut observa un efect nociv asupra albinelor chiar si daca benzile au fost lasate in stup peste iarna, dar efectul lor asupra Varroa este redus fiindca albinele le ocolesc. Din acest motiv se recomanda curatarea resturilor de benzi la impachetarea coloniei pentru iernare. 

Bucatile roase de benzi cu acid oxalic si glicerina, ramase la dimensiune prea mare ca albinele sa le poata scoate din stupi si cazute pe sita metalica a soclurilor anti-varroa, pot provoca coroziune in locul de contact daca ele raman acolo pe perioada indelungata. 

Compozitie:

  • Benzi fine din fibra de celuloza - 40 cm
  • Glicerina vegetala farmaceutica - 67% 
  • Acid Oxalic de puritate inalta - 33%

Ambalaj:

  • Punga cu 20 benzi - greutate: 390g (+/- 20 g)
  • Cutie carton cu 50 pungi (1000 benzi): 43x32x18 cm - greutate aproximativa: 20 kg cu tot cu ambalaj

Cei ce au cumparat produsul acesta au mai cumparat :

72.00 RON

Rame stupi 1/1 tei PRACTIC pachet 25 buc

20.00 RON

Masca simpla

0.50 RON

Foraibar stupi

1.40 RON

Sticluta propolis 30ml

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

  Adauga comentariul tau

  • *
  • *
  • *
  • *

Stocul pentru acest produs este epuizat.

Daca doriti sa va anuntam cand revine in stoc introduceti adresa dumneavoastra de email.

  PRODUSUL A FOST ADAUGAT IN COS