
Există orașe unde deținerea de albine este ilegală, însă aceste înterdic
ții încep să fie ridicate. Până acum un an New York-ul era unul dintre puținele orașe americane în care creșterea albinelor era ilegală. În martie 2010 această îndeletnicire a fost legalizată.
Se formează cluburi, se scriu blog-uri și au aparut chiar și primele cărți de apicultură urbană. Un site care se intituleaza Bringing bees to the city mi-a plăcut în special. Au demarat o întreprindere socială (social enterprise) de anvergură în cadrul căreia se țin până și cursuri de apicultură, toate cu scopul aducerii apiculturii la oraș. O să găsiți poze și filmulețe interesante la ei pe site.
Pentru mine, a avea un stup cu albine în oraș a fost una dintre dorințele pe care le-am avut de copil, trăindu-mi copilăria la bloc. Ne-am mutat mai apoi la casă și nu a mai fost nevoie să caut soluții, însă recunosc că un astfel de hobby m-ar tenta si acum când pot să-mi vizitez stupina de la țară în orice weekend.
Oare există printre noi stupari urbani care îngrijesc albine în orașele României sau acest hobby încă nu a avut curajul să apară la noi în țară? Dacă ții albine la oraș sau cunoști pe cineva care face asta scrie-ne și chiar trimite-ne poze. Mi-ar place să avem și noi românii propriile povești despre apicultura urbană.
Opinii la Apicultura urbană - un nou hobby
http://youtu.be/1x5uN73Cltc